Elementul <script>

Principala metoda de a adauga JavaScript intr-o pagina web este folosirea elementului <script>.

Elementul <script> suporta 6 parametri:

  • src – optional. Indica fisierul script.
  • async – optional. Indica faptul ca scriptul va fi downloadat imediat, dar orice alta actiune va continue in paralel (incarcarea restului de html, resurse css, imagini etc.). Este valid doar pentru folosirea de fisiere JavaScript prin referirea surse prin parametrul src. Codul va rula in momentul in care e incarcat, astfel daca depinde ca fisierul html sa fi fost incarcat complet, parametrul defer trebuie sa il insoteasca.
  • defer – optional. Indica faptul ca rularea scriptului poate fi amanata in siguranta pana cand continutul documentului a fost incarcat si afisat. La fel, este valid doar pentru fisiere JavaScript referentiate prin parametrul src.
  • type – optional/nerecomandat. Inlocuieste elementul language. Indica tipul de continut (MIME type) al limbajului de script folosit. Prestabilit acesta este „text/javascript”. Alternativ se mai poate folosi „text/ecmascript”, dar amandoua sunt depreciate. Actualul standard este „application/x-javascript”, incompatibila cu browsere vechi. Recomdarea este sa nu fie utilizata pentru a lasa browserele sa foloseasca valoarea lor prestabilita si astfel orice problema va fi ocolita.
  • language – optional/depreciat. Initial indica limbajul de script prin valorile „JavaScript” , „JavaScript1.2” , or „VBScript”. Orice browser din ultimii ani il ignora complet.
  • charset – optional/inutil. Candva indica codul de caractere din fisierul indicat de src, dar aproape nici un browser nu il mai utilizeaza. Codul de caractere este indicat de headerul fisierului JavaScript transmis de serverul web.

Putem folosi cod JavaScript in paginile web prin doua metode. Prima, prin inserarea codului in interiorul elementului <script></script>, sau prin referirea unui fisier JavaScript <script src=”js/script.js”></script>.

Elementul <script> poate fi plasat atat in zona <head> a fisierului html cat si ori unde in zona <body>. Recomandarea este sa fie plasat inainte de inchiderea zonei <body> pentru fisiere JavaScript si in <head> pentru cod in linie.

Pentru a ocoli erori, e necesara intelegerea momentului cand secventele de cod JavaScript vor rula pentru a sti cum declansam atat incarcarea, cat si rularea codului.

Fara parametrii defer si async, codul din fisierul JavaScript incarcat, va fi incarcat si rulat blocand incarcarea altor resurse, in special a fisierului html.

Exista multiple metode pentru a scrie codul JavaScript prin care ceea ce intentionam sa ruleze se va intampla la momenul necesar. Urmareste publicarea unui articol dedicat acestor metode.